Pentru majoritatea românilor, dacă spui masă de Paşti, spui obligatoriu friptură de miel. Înainte de a întâlni cuptorul, carnea de miel trebuie musai să se răcorească în baiţ (sau marinată, cum se mai spune în unele locuri). Iată reţeta:
Ingredinte
Vin alb
Ulei de măsline
Usturoi (de preferat verde)
Mentă
Cimbru
Un pic de busuioc
Foi de dafin
Piper
Boia dulce
Sare
Mod de preparare
Usturoiul se toacă în bucăţi de aprox. 0,5 cm.
Menta şi busuiocul se toacă mai mărunt.
Toate ingredientele se adaugă în vin, amestecându-se pentru omogenizare.
Sarea şi piperul se adaugă după gust.
Cum se pregăteşte carnea pentru friptură.
Cantitatea de baiţ (marinată) trebuie să fie suficientă pentru îmbăierea cărnii.
Se aşează carnea într-un vas, de preferinţă mai întins (vasele yena sunt excelente).
Se toarnă baiţul peste carne şi se trage deasupra o folie de plastic, de aluminiu ori se etanşeizează cu un capac pentru a sigila vasul şi a forţa aromele să se fixeze în carne.
Vasul cu carne se pune la frigider.
Ideal e atunci când carnea este pusă în baiţ cu o zi inainte de a fi dată la cuptor. Astfel, aveţi timp să întorceţi carnea cu câteva ore înainte de a fi dată în cuptor, pentru a fi pătrunsă cât mai bine de baiţ.
Dacă nu aveţi timpul necesar, lăsaţi carnea în baiţ măcar 2-3 ore.
Ciorba de miel este un preparat care imbogateste masa de Paste. Cum in mod traditional de Paste aproape fiecare familie avea un miel dedicat acestei sarbatori, exista cate un preparat care foloseste cate o parte din miel. La ciorba de miel se folosesc de obicei oase: capul mielului (care dupa fierbere se sparge si se pun in ciorba ochii, limba si creierul), gatul, picioarele, pieptul. Cine are un miel, sau cumpara unul intreg, va avea si organe. Din organe si prapor se face drob. Matele se curata bine, se toaca si se pun si ele in ciorba. Iar din pulpe si coaste se face o delicioasa friptura. Ce mai, e o intreaga aventura gastronomica pentru iubitorii de miel.
Eu va propun astazi o ciorba de miel simpla si tare gustoasa. Am ales sa folosesc pentru ciorba, piept de miel si gat de miel, care au avut deopotriva suficiente oase si suficienta carne pentru o ciorba gustoasa. Sunt sigura ca ciorba iese mai gustoasa cu cap de miel fiert in ea, dar eu una nu am facut niciodata cu cap si am inteles ca este destul de complicat de desfacut dupa fierbere. Daca aveti pe langa voi ajutoare experimentate si aveti toate ingredientele, utilizati tot ce se foloseste traditional pentru ciorba. Dar trebuie neaparat sa folositi bors!
Timp de Preparare:20 minute
Timp de Coacere:01h 30min
Portii:6
Ingrediente:
piept de miel – 2 bucati (am folosit un kilogram impreuna cu bucatile de gat)
gat de miel – 5 bucati
bors – 1 litru
ceapa – 2 bucati
telina – 1 bucata
morcovi – 2 bucati
ceapa verde – 1 legatura
pastarnac – 1 bucata
radacina de patrunjel – 2 bucati
leustean – 1 legatura
patrunjel – 1 legatura
smantana lichida – 100 ml
orez – 100 grame
oua – 2 bucati
sare – 1 lingurita
boabe de piper – 1 lingurita
Instructiuni:
Carnea se spala bine si se taie in bucati mai mici. Pieptul este destul de dificil de taiat cu cutitul si s-ar putea sa aveti nevoie de o toporisca pentru a taia oasele.
Se pune carnea la fiert in patru litri de apa si se spumeaza cat de des posibil. Se lasa sa fiarba 30 de minute.
Cat timp se fierbe carnea (si neaparat se ia spuma) se toaca marunt legumele si verdeata. Dupa preferinte, mai mari, mai mici, cum va plac.
Dupa 30 de minute se adauga morcovul, pastarnacul, telina, ceapa uscata si radacina de patrunjel tocate. Se lasa la fiert pana se inmoaie legumele.
Se adauga ceapa verde, tocata marunt, si orezul, si se lasa la fiert 20 de minute (sa infloreasca orezul).
E timpul acum sa adaugati borsul, sare si boabele de piper si sa mai lasati 10 minute sa se acreasca.
Cele doua oua se bat si se amesteca cu smantana. Peste acest amestec se adauga un polonic de ciorba (astfel incat sa nu se branzeasca smantana cand o adaugati in ciorba fierbinte).
Amestecul se adauga in ciorba (pe care o dati de pe foc si o lasati sa se raceasca zece minute) si se amesteca bine.
La final se adauga verdeata.
Se serveste calda pe masa de Paste si nu numai.
Pofta buna!
Sfaturi:
Aveti grija sa gustati atunci cand adaugati bors si sa acriti ciorba in functie de gustul dumneavoastra, nu neaparat in functie de cantitatea recomandata de mine, deoarece eu acresc ciorba dupa gustul meu. O alta variabila poate fi borsul pe care il folositi, al carui grad de acreala poate varia in functie de brandul pe care il cumparati, sau in functie de cat de acru e brosul de casa.