Vestimentatia omului de afaceri

Trebuie să vă gândiți cu foarte mare atenție la imaginea care este cea mai potrivită pentru dumneavoastră, să reflectați asupra necesității de a o adopta cât mai repede și apoi să întrețineți această imagine cu meticulozitate. Mereu am fost de părere că ceea ce îi trebuie unui bărbat este o evoluție, nu o revoluție.

S-a vorbit foarte mult de-alungul timpului despre conceptul de prima impresie și despre importanța ei. Prin urmare, pentru un client sau pentru oricine care nu vă cunoaște, dumneavoastră reprezentați doar o imagine, dar una asupra căreia dețineți un control absolut.

O imagine pozitivă pentru afaceri este dată de faptul că hainele dumneavoastră sunt întotdeauna impecabile, moderne, cu stil și adecvate.

Hainele trebuie să fie bine călcate, curate, fără capete de ață care atârnă sau nasturi lipsă. De asemenea, cele moderne sunt de preferat față de cele demodate, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiți îmbrăcat după ultima modă. A avea stil înseamnă a fi în ton cu moda, dar a nu fi controlat de ea. Moda reprezintă o influență din exterior, pe când stilul îl alegem prin propria noastră prismă. Moda este pentru o perioadă limitată de timp, dar stilul este permanent. Pe scurt, stilul înseamnă inovație și încredere, nu bani. Scopul pe care un bărbat trebuie să îl urmărească este ca hainele pe care le poartă să muncească pentru el.

Revenind la garderoba unui om de afaceri, hainele ar trebui să fie ajustate la domeniul de activitate, la locație, vreme, dar și la anumiți factori personali precum vârstă, personalitate și buget.

Costumul

business_look_5

Consider că lâna ușoară este cea mai bună alegere întrucât este mai rezistentă atât la șifonat, cât și la o purtare îndelungată. Vă sfătuiesc să evitați costumele de bumbac sau in. Culoarea, în principiu ar trebui să fie de o nuanță închisă, dar asta nu înseamnă să vă rezumați doar la negru, gri sau bleumarin. În anotimpuri precum primăvara, vara sau chiar și toamna devreme, puteți opta pentru un albastru deschis sau un gri pal. Pentru anotimpul rece, cel mai potrivit este tweed-ul cu un colorit subtil.

Cămașa

Pentru a putea fi utilizată la potențialul ei maxim în combinație cu o cravată, materialul din care este alcătuită ar trebui să fie din bumbac. De asemenea, gulerul trebuie să fie intact și călcat foarte bine. Culoarea ar trebui să fie menținută într-o zonă simplă ce cuprinde alb, gri-deschis, bleu-deschis sau albastru, roz pal.

Accesorii

Batista de buzunar

4

Batista de buzunar este un accesoriu care aduce un plus de eleganță întregii ținute, însă trebuie evitate cele dintr-un material sintetic. Mătasea si bumbacul sunt materialele pe care vreți să le luați in considerare. De asemenea, indicat ar fi ca batista și cravata să nu fie identice ca model și alcătuire. Trebuie păstrat un echilibru între cromatică, dar trebuie să fie vizibilă și nota personală.

In ceea ce privește bijuteriile, singurele care trebuie să se regăsească în acest tip de ținută sunt butonii de cămașă alături de un ceas de mână bărbătesc și elegant. Evitați modele puerile din plastic colorat cu orice preț.

Cravata

cravata-matase-macclesfield-handmade-floral-25-1

 

Cravata poate reprezenta centrul de interes pentru o ținută de afaceri, fiind locul unde se îndreaptă privirea pentru prima dată. În consecință, ea nu trebuie transformată într-o glumă cu modele ”amuzante”. Discret, sobru și masculin descriu cel mai bine efectul pe care o cravată trebuie să îl genereze.

Cureaua

Este recomandată cea din piele neagră clasică sau maro deschis/închis, în funcție de alegerea pantofilor.

Pantofii

Una din cele mai importante piese din garderoba de afaceri, pantofii trebuie să fie întotdeauna curați, bine întreținuți și mai ales confortabili. Este indicat să aveți măcar două perechi pe care să le purtați prin rotație.O pereche de Oxford și una de Derby vor fi cele mai potrivite pentru o ținută formală.

 

Sursa: stilmasculin.ro




Cum sa ne imbracam corect – coduri vestimentare decodate

Fiecare are un stil vestimentar pe care il abordeaza in viata de zi cu zi, fie el clasic, sport, boem sau eclectic. Si daca in cele mai multe cazuri ne putem imbraca asa cum ne simtim mai bine, adaptat situatiei si locului in care mergem, ce ne facem cand pe invitatia la un eveniment descoperim ca se impune si un dress cod.

De multe ori nici nu am auzit vreodata termenii, dar sa mai si stim ce presupune. Prin urmare, am incercat sa descifram codurile vestimentare pe care le putem gasi pe invitatiile la evenimente sociale. Tot ce va mai ramane de facut acum este sa dati o ‘fuga’ pana in primul magazin online de incredere si sa plasati comanda.

White tie

Acesta este cel mai formal cod vestimentar si probabil ca nu sunt foarte multe evenimentele de acest gen. Este cerut  foarte rar in zilele noastre la baluri sau evenimente cu caracter oficial. Pantru doamne se impun rochiile lungi, elegante, din materiale pretioase, pantofi cu toc foarte elegati, bijuterii opulente si un clutch la fel de elegant. Coafura este intotdeauna una eleganta, cu parul ridicat, in niciun caz lasat liber.

Barbatii trebuie sa poarte obligatoriu frac, camasa si vesta albe, papion alb, pantofi eleganti din cea mai buna piele, chiar lacuita. Ca si accesorii un ceas de buzunar de calitate si o floare alba la butoniera sunt cele mai potrivite. Cateva reguli dupa care domnii ar trebui sa se ghideze: vesta sa nu fie mai lunga decat partea din fata a fracului, dar sa acopere partea de sus a pantalonilor, mansetele camasii (neaparat cu butoni) trebuie sa se vada se sub maneca fracului.

white tie

Black tie

Este tot un cod formal, dar putin mai relaxat decat white tie. Pentru femei raman castigatoare rochiile lungi, elegante, dar sunt acceptate si rochiile de cocktail din materiale pretioase (matase, organza, brocart, tafta) mai ales cand pe invitatie se specifica optional sau preferat. Bijuteriile raman in zona eleganta, dar nu trebuie sa fie opulente. Pantofii sau sandalele cu toc, eleganti si un plic de ocazie sunt in continuare alegerile potrivite, insotite intotdeauna de o pedichiura impecabila.

Barbatii pot purta in continuare frac, dar nu mai este nevoie de vesta, de data acesta putand lasa la vedere braul din talie, iar papionul este negru. Pantofii alesi vor fi iarasi eleganti, din piele de calitate. Atunci cand pe invitatie se specifica optional, barbatii pot imbraca si un costum negru sau gri inchis, din stofa fina, cu camasa alba si cravata neagra. Acest dress code este destinat nuntilor formale, anumite receptii sau baluri, premiere de opera sau teatru.

black tie

Cocktail attire

Desi v-ar putea parea un cod relaxat, informal, cocktail attire este in fapt un cod vestimentar semi-formal. Deci nu vom purta jeans sau tinute casual. Rochiile de lungime medie (undeva in zona genunchiului) vor fi din materiale fine: matase, tafta sau dantela. Little black dress (rochiata neagra) este o optiune potrivita pentru doamne, in special cand evenimentul are loc seara, dar nu trebuie sa va feriti nici de culori sau imprimeuri.

cocktail attire

O alta optiune pentru tinuta de cocktail este o fusta clos sau creion, de lungime medie, combinata cu un top elegant. Purtati o poseta mica de mana sau un plic elegant la tinuta de cocktail si pantofi sau sandale cu toc sau balerini daca alegeti o tinuta mai lejera. Bineinteles acestia trebuie sa fie in stare impecabila si din materiale de calitate, eventual cu accente metalice. Barbatii pot alege costume in culori inchise (negru, gri, bleumarin), camasi in culori deschise sau chiar pantaloni si sacou in culori diferite. Pantofi elganti, din piele, pantofii sport nefiind o optiune pentru acest dress code.

Business

Atunci cand codul vestimentar cerut este business cei mai multi dintre noi probabil se gandesc la un costum cu camasa si cravata pentru barbati si un deux-piece cu fusta/pantalon si taior. Nu este gresit, insa trebuie sa stiti ca acest cod vestimentar difera de la o situatie la alta si de la o companie la alta, atunci cand vine vorba de cum ne imbracam la birou. Haideti sa vedem care ar fi variatiile acestui cod:

  • Business formal – acest cod vestimentar poate fi diferit de ceea ce purtati la birou zi de zi. Poate fi solicitat atunci cand participati la un eveniment corporate cum ar fi o conferinta, cina oferita de companie sau decernarea unor premii in mediul de afaceri. In acest caz barbatii trebuie sa poarte costume cu pantaloni si sacou de culoare inchisa, cu o camasa eleganta si cravata de matase. Pantofii trebuie sa fie pantofi de piele, cu siret, de culoare inchisa, insotiti intotdeauna de sosete inchise la culoare.

business formal barbati

Femeile vor purta fie un deux-piece elegant cu camasa, fie o rochie office cu un taior. In ceea ce priveste accesoriile, nu purtati bijuterii mari, opulente, ci doar unele mici, discrete, din materiale de calitate. Purtati pantofi eleganti, cu tocuri medii sau mai inalte care nu lasa sa se vada degetele de la picioare. Atunci cand purtati fusta sau rochie, stilul business formal impune purtarea dresurilor.

business formal femei

  • Business profesional similar codului business formal, acest cod vestimentar este impus in medii profesionale, in companii care activeaza in domeniul finantelor, contabilitate sau banci. Diferenta fata de codul formal este aceea ca nu trebuie sa imbracati cel mai bun costum pe care il aveti sau cei mai eleganti pantofi. Se accepta si pantaloni si sacou de culori diferite, cu camasa si cravata pentru barbati.

business professional barbati

Femeile vor ramane tot in zona clasica cu fusta dreapta sau pantalon cu taior, camasa sau bluza fara decolteu, in culori neutre pantofi cu toc.

business professional femei

Deux-piece business cu pantaloni

  • Business casual, intalnit si sub denumirea smart casualacesta este singurul cod vestimentar din categoria business unde puteti renunta la costum. Barbatii pot purta camasi cu gulerul prins cu nasturi (button-down shirt), chiar cu imprimeuri (nu purtati camasi inflorate totusi, acestea nu sunt destinate decat cel mult tinutelor de vacanta ), sacouri sport, lejere sau chiar cardigane sau pulovere peste camasa. Camasa purtata fara cravata este potrivita, descheiata la primul nasture de la gat, ba chiar si un tricou polo, clasic, fara imprimeuri. Si pantofii sunt mai putin eleganti, insa nu va incaltati in tenisi sau adidasi si in niciun caz sandale. Nici bermudele  nu sunt o optiune pentru mediul businees, oricat de casual ar fi acesta.
Tinuta smart casual barbati Tinuta smart casual Smart casual barbati
 Tinute business casual pentru barbati

Pentru femei codul vestimentar business casual se traduce prin rochii mai colorate sau cu imprimeuri, fuste in A, bluze sau pulovere, insa cu un decolteu decent si in niciun caz cu bretele. In mediul business, chiar si casual, indicat este sa purtati macar maneca scurta. Pantofii cu toc pot fi inlocuiti cu balerini, iar pantalonii pot avea o croiala mai stramta si a caror lungime se poate opri deasupra gleznei.

business casual femei

Surse: EmilyPost, StyleCaster, Glamour Drops, Brides in Style

Sursa: reduceri.co




Cum se face nodul incucisat la cravata

Nodul incrucisat este un nod mare, dificil de realizat, insa care arata foarte bine cand este reusit.
Vom invata impreuna cum sa facem cel mai frumos nod incrucisat la cravata.

Nodul incrucisat la cravata, pasul 1 Pasul 1: Se infasoara cravata in jurul gulerului si sa tine cu partea lata in dreapta. La acest pas se ajusteaza lungimea cravatei. Este recomandat ca lungimea cozii (partea ingusta a cravatei) sa fie de doua ori mai scurta decat lungimea fetei (partea lata a cravatei).
Se invasoara fata cravatei peste coada, asa cum se vede in imagine. In acest moment, fata cravatei se afla in partea dreapta jos.
Nodul incrucisat la cravata, pasul 2 Pasul 2: Se infasoara cravata in jurul cozii din dreapta, precum am aratat in imaginea alaturata. In acest moment, fata cravatei se afla in dreapta jos.
Nodul incrucisat la cravata, pasul 3 Pasul 3: Nodul la cravata se continua cu infasurarea de doua ori a fetei cravatei peste coada, prin partea din fata, pana cand ajunge in stanga. In acest moment, fata cravatei se trece prin spatiul dintre cravata si guler (cercul din jurul gatului), asa cum se vede in imaginea alaturata. Dupa acest pas, fata cravatei ramane in sus.
Nodul incrucisat la cravata, pasul 4 Pasul 4: Se coboara fata cravatei prin nodul facut la pasul anterior (pe sub cele 2 inele formate in jurul cozii), prin infasurea fetei in jurul cozii, precum am ilustrat in imaginea alaturata. Cravata se trage in jos in intregime. Atentie, aceasta miscare nu trebuie sa strice aspectul nodului sau sa duca la indoirea cravatei.
Nodul incrucisat la cravata, pasul 5 Pasul 5: Ajustarea nodului de cravata se face tragand de coada si de aripi (partile care intra sub guler).
 

Cand se face un nod de cravata incrucisat, trebuiesc avute in vedere urmatoarele aspecte:

  • Nodul incrucisat trebuie sa fie perfect simetric.
  • Cravata (partea mai lata) trebuie sa ajunga la jumatatea centurii. O cravata prea lunga sau prea scurta este neaspectoasa. In cazul in care la prima incercare, cravata a iesit prea lunga sau prea scurta, desfaceti nodul complet, ajustati si repetati instructiunile de facut nod incrucisat la cravata prezentate mai sus. Daca tot nu va reuseste, va recomandam sa incercati nodul Windsor sau nodul simplu.
Sursa: www.nodlacravata.ro

 

 

//




Cum se face nodul Half Windsor la cravata

 

Nodul Jumatate Windsor (numit si nodul „Half Windsor” sau „Windsor simplu”) este mai putin voluminos fata de nodul Windsor. Nodul Jumatate Windsor este recomandat la cravatele subtiri si la camasile descheiate.
In continuare vom invata impreuna cum sa facem nodul Jumatate Windsor la cravata.

Nodul Jumatate Windsor la cravata, pasul 1 Pasul 1: Se infasoara cravata in jurul gulerului si se tine cu partea lata in stanga. Se infasoara apoi fata cravatei peste coada din partea dreapta, iar in momentul in care ajunge in stanga jos, se trece peste coada in partea dreapta. La acest pas se ajusteaza lungimea cravatei. Este recomandat ca lungimea cozii (partea ingusta a cravatei) sa fie de 1,5 – 2 ori mai scurta decat lungimea fetei (partea lata a cravatei).
Nodul Jumatate Windsor la cravata, pasul 2 Pasul 2: Nodul la cravata se continua cu ridicarea fatei cravatei pe sub coada din dreapta, precum am aratat in imaginea alaturata. In acest moment, fata cravatei se afla sus.
Nodul Jumatate Windsor la cravata, pasul 3 Pasul 3: Se coboara fata cravatei prin nodul facut la pasul 1, precum am ilustrat in imaginea alaturata. Cravata se trage in jos in intregime. Ajustarea nodului de cravata se face tragand de coada si de aripi (partile care intra sub guler).
 

Cand se face un nod de cravata Jumatate Windsor, trebuiesc avute in vedere urmatoarele aspecte:

  • Nodul Jumatate Windsor este mai dificil de facut fata de nodul simplu. Daca nu va reuseste din prima incercare, desfaceti cravata si reincepeti de la inceput. Incercarile de ajustare pot distruce aspectul placut.
Sursa: www.nodlacravata.ro

 

 

//




Cum se face nodul Windsor la cravata

Nodul Windsor (numit si nodul „Full Windsor” sau „Dublu Windsor”) poarta numele celui care l-a consacrat – Ducele de Windsor. Acest nod de cravata este un nod tipic in Anglia. Dupa nodul simplu, acest nod de cravata este unul dintre cele mai folosite. Nodul Windsor este un nod mare, cu un volum mai mare decat celelalte noduri de cravata, fiind recomandat la camasile cu guler stil italian sau pentru cravatele facute din material subtire, precum matasea. Daca doriti un nod mai mic, va recomandam nodul Half Windsor, un nod la moda in prezent.
In continuare vom invata impreuna cum sa facem nodul Windsor la cravata.

Nodul Windsor la cravata, pasul 1 Pasul 1: Se infasoara cravata in jurul gulerului si se tine cu partea lata in stanga. Se infasoara apoi fata cravatei peste coada din partea dreapta. La acest pas se ajusteaza lungimea cravatei. Este recomandat ca lungimea cozii (partea ingusta a cravatei) sa fie de 1,5 – 2 ori mai scurta decat lungimeafetei (partea lata a cravatei).

Nodul Windsor la cravata, pasul 2

Pasul 2: Nodul la cravata se continua cu infasurarea fatei cravatei peste coada din dreapta, precum am aratat in imaginea alaturata. In acest moment, fata cravatei se afla in dreapta.
Nodul Windsor la cravata, pasul 3 Pasul 3: Cravata trebuie trecuta prin fata prin fata cozii, din dreapta jos in partea stanga. Dupa acest pas, fata cravatei ramane in stanga.
Nodul Windsor la cravata, pasul 4 Pasul 4: Se ridica cravata prin spatiul dintre cravata si guler (cercul din jurul gatului, asa cum se vede in imaginea alaturata). Se coboara fata cravatei prin nodul facut la pasul anterior, precum am ilustrat in imaginea alaturata. Cravata se trage in jos in intregime. Atentie, aceasta miscare nu trebuie sa strice aspectul nodului sau sa duca la indoirea cravatei.
Nodul Windsor la cravata, pasul 5 Pasul 5: Ajustarea nodului de cravata se face tragand de coada si de aripi (partile care intra sub guler).

Cand se face un nod de cravata Windsor, trebuiesc avute in vedere urmatoarele aspecte:

  • Nodul Full Windsor trebuie sa fie perfect simetric.
  • Facutul nodului windsor este mai dificil decat alte noduri. De aceea se recomanda sa se exerseze inainte cu o cravata „de proba”.
Sursa: www.nodlacravata.ro

 

 

//




Cum se face nodul dublu la cravata

Nodul dublu-simplu (sau nodul Printului Albert) este similar cu nodul simplu de cravata. Diferenta intre cele doua noduri de cravata consta intr-o infasurare dubla a cravatei la pasul doi. Din cauza acestei infasurari duble, nodul va folosi mai mult din lungimea cravatei.
Nodul dublu simplu se potriveste cel mai bine barbatilor scunzi de statura. Nodul dublu este ideal pentru camasile cu guler stil italian sau pentru cravatele facute din material subtire, precum matasea.
In continuare vom invata impreuna cum sa facem un nod dublu la cravata.

Nodul dublu la cravata, pasul 1 Pasul 1: Se infasoara cravata in jurul gulerului si sa tine cu partea lata in stanga. La acest pas se ajusteaza lungimea cravatei. Este recomandat ca lungimea cozii (partea ingusta a cravatei) sa fie de 1,5 – 2 ori mai scurta decat lungimea fetei (partea lata a cravatei).
Se trece fata cravatei peste coada, asa cum se vede in imagine. In acest moment, fata cravatei se afla in partea dreapta iar coada in jos.
Nodul dublu la cravata, pasul 2 Pasul 2: Se infasoara de doua ori cravata in jurul cozii, precum am aratat in imaginea alaturata. In acest moment, fata cravatei se afla in stanga.
Nodul dublu la cravata, pasul 3 Pasul 3: Nodul la cravata se continua cu infasurarea fetei cravatei peste coada, prin partea din fata, pana cand ajunge dinnou in dreapta. In acest moment, fata cravatei se trece prin spatiul dintre cravata si guler (cercul din jurul gatului), asa cum se vede in imaginea alaturata. Dupa acest pas, fata cravatei ramane in sus.
Nodul dublu la cravata, pasul 4 Pasul 4: Se coboara fata cravatei prin nodul facut la pasul anterior, prin infasurea fetei in jurul cozii, precum am ilustrat in imaginea alaturata. Cravata se trage in jos in intregime. Atentie, aceasta miscare nu trebuie sa strice aspectul nodului sau sa duca la indoirea cravatei.
Nodul dublu la cravata, pasul 5 Pasul 5: Ajustarea nodului de cravata se face tragand de coada si de aripi (partile care intra sub guler).
 

Cand se face un nod de cravata dublu, trebuiesc avute in vedere urmatoarele aspecte:

 

  • Nodul trebuie sa fie perfect simetric.
  • Atentie, desi este un nod simplu de facut, nodul dublu necesita un pic mai multa atentie decat nodul simplu.
Sursa: www.nodlacravata.ro

 

 

//




Cum se face nodul simplu sau nodul clasic de cravata

Nodul simplu sau nodul clasic de cravata reprezinta cel mai des intalnit si cel mai simplu de facut nod la cravata. Se face si se desface foarte usor. Nodul simplu se potriveste la marea majoritate a cravatelor si la majoritatea gulerelor de camasa.
In continuare vom invata impreuna cum sa facem cel mai simplu nod la cravata.

Nodul simplu la cravata, pasul 1 Pasul 1: Se infasoara cravata in jurul gulerului si sa tine cu partea lata in stanga. La acest pas se ajusteaza lungimea cravatei. Este recomandat ca lungimea cozii (partea ingusta a cravatei) sa fie de 1,5 – 2 ori mai scurta decat lungimea fetei (partea lata a cravatei).
Se trece fata cravatei peste coada, asa cum se vede in imagine. In acest moment, fata cravatei se afla in partea dreapta iar coada in jos.
Nodul simplu la cravata, pasul 2 Pasul 2: Se trece fata cravatei pe sub coada, infasurandu-se in jurul acesteia, precum am aratat in imaginea alaturata. In acest moment, fata cravatei se afla in stanga.
Nodul simplu la cravata, pasul 3 Pasul 3: Nodul la cravata se continua cu infasurarea fetei cravatei peste coada, prin partea din fata, pana cand ajunge dinnou in dreapta. In acest moment, fata cravatei se trece prin spatiul dintre cravata si guler (cercul din jurul gatului), asa cum se vede in imaginea alaturata. Dupa acest pas, fata cravatei ramane in sus.
Nodul simplu la cravata, pasul 4 Pasul 4: Se coboara fata cravatei prin nodul facut la pasul anterior, prin infasurea fetei in jurul cozii, precum am ilustrat in imaginea alaturata. Cravata se trage in jos in intregime. Atentie, aceasta miscare nu trebuie sa strice aspectul nodului sau sa duca la indoirea cravatei.
Nodul simplu la cravata, pasul 5 Pasul 5: Ajustarea nodului de cravata se face tragand de coada si de aripi (partile care intra sub guler).
 

 

Cand se face un nod de cravata simplu, trebuiesc avute in vedere urmatoarele aspecte:Cand se face un nod d

  • Nodul trebuie sa se imbine bine cu gulerul camasii. Nodul nu trebuie sa fie ascuns, dar nici nu trebuie sa iasa f. mult in evidenta.
  • Cravata (partea mai lata) trebuie sa ajunga la jumatatea centurii. O cravata prea lunga sau prea scurta este neaspectoasa. In cazul in care la prima incercare, cravata a iesit prea lunga sau prea scurta, desfaceti nodul complet, ajustati si repetati instructiunile de facut nod la cravata prezentate mai sus. In cazul in care cravata continua sa fie prea lunga, va sugeram sa faceti un nod dublu la cravata.

 

Sursa: www.nodlacravata.ro

 

//




Cum se face nodul la cravata

Stii sa faci nod la cravata?

Un barbat elegant este definit atat de maniere, cat si de costum si de cravata. Iar tipul de cravata pe care il alegem, precum si tipul de nod, difera in functie de statura, de camasa (gulerul camasii), precum si de eveniment. Un barbat elegant trebuie sa stie care este diferenta intre un nod dublu si un nod Windsor.

De asemenea, orice barbat trebuie sa stie cand sa foloseasca un nod mic si cum se face un nod incrucisat. Va vom invata toate acestea, in cateva lectii practice, ilustrate, despre cum se face un nod la cravata si care sunt ocaziile in care se potriveste un anumit nod. Nodul simplu si complet de prezentare va va face sa invatati atat cum se face cel mai simplu nod, cat si care este cea mai buna metoda pentru a face un nod Jumatate Windsor reusit!
In continuare vom invata impreuna cum sa facem cele mai raspandite noduri la cravata:

 

De asemenea, la ocazii speciale, puteti purta si esarfa la camasa. Fiti insa atenti, doarece aceasta nu poate inlocui complet cravata, cu toate ocaziile.

 

Sursa: www.nodlacravata.ro

 

//